Sunt Cezara Benegui si am facut parte din sistemul de invatamant timp de 20 de ani, din care 8 ani petrecuti in sistemul superior de invatamant.
Am absolvit Facultatea de Matematica si Informatica, Universitatea din Bucuresti, urmand apoi un program de master tot in cadrul acesteia, specializarea “Baze de Date si Tehnologii Web”. In timpul facultatii si masterului, am studiat 5 ani de psihopedagogie in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti.
Dupa terminarea masterului am inceput in cadrul Scolii Doctorale de Informatica, Universitatea din Bucuresti, cercetarea academica in domeniul “Inteligenta Artificiala si Securitate”. In tot acest timp am avut o cariera ca programator in industria I.T. & Software.
Am crescut in acelasi sistem in care multi profesori au uitat ca schimbarea este in noi si in actiunile noastre, profesori care folosesc aceleasi metode invechite de predare, care au devenit din ce in ce mai indiferenti la nevoile studentilor.
In timpul facultatii am realizat ca pot fi chiar eu schimbarea pe care o doream atat de mult. Scopul meu este sa fiu eu acel profesor pe care nu l-am avut, acel profesor pentru care elevul sa conteze pentru ceea ce este cu adevarat, acel profesor care isi poata ajuta studentii sa invete, sa se dezvolte, sa aiba curaj, initiativa si sa-si sustina punctul de vedere.